Ce este cangrena? O putrezire a tesuturilor.
Vindecare? Amputarea, taierea.
Ce facem cand vorbim de o cangrena a sufletului? Cand stii ca renunti la o parte din tine, cand stii ca doare atat de tare incat iti vine sa urli, cand simti ca nu mai poti, cand sufletul moare cu fiecare minut ce trece, cand nu te mai gasesti si in marea aceea neagra de rau nu mai vezi scaparea. Atunci ce faci? Tai. Dar cum sa taiem raul de la radacina? Uneori intram intr-o stare de amorteala care e vecina cu moartea, amorteala ce ne tine cat de cat, aparent evident, pe o linie de plutire. Ne complacem in negreala din noi, in raul pe care il tinem in noi si spunem ca nu mai putem, ca nu mai avem ce face, ca nu mai avem putere si nu mai vedem de ce am mai lupta pentru a ne fi mai bine. Dezamagirile vin pe masura ce trece timpul, sufletul ne e din ce in ce mai negru, fiecare raza de soare pe care o intrevedem dispare la fel de rapid precum apare, nu mai suntem noi si uitam sa traim. Sufletul ne e in cangrena. Trebuie taiata partea aceea din el care il sufoca si nu-l lasa sa traiasca. Taiem bucati mici de frica ca vom ajunge sa scoatem tot, ca nu va mai ramane nimic. Si atunci inlocuim pansamentul acela infectat rau cu un altul, la fel de murdar. Si cangrena e tot acolo, e tot in noi si calea de scapare iar nu apare. Poate daca am taia tot ne va fi mai bine. Suntem sadici, ne complacem si refuzam sa taiem. Ne e frica ca, taind, ne descoperim atat de mult incat vom incepe sa sangeram iar si nu vom sti cu ce sa acoperim. Suntem atat de lasi cateodata incat taiem apoi acoperim rana cu bucata taiata si speram sa ne fie bine.
Suntem sadici pentru ca nu avem mila de noi. Suntem sadici pentru ca, desi stim ca nu ne face bine, continuam in aceeasi stare. Suntem sadici si ne facem rau singuri. Suntem de un sadism pur ce ar putea sa-l intreaca si pe Fernando Arrabal in Viva la muerte, Salo sau Sade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu