Fericirea are termen de garanţie, Fericirea mea cu tine, Are termen de garanţie... Este îngrozitor de perisabilă, iubito Încât mă trezesc în miez de noapte rece Să scot afară din sufletul meu metafora Dată-n fiert pe focul mocnit, parcă de veacuri, în mine. Ştiu că dragostea ta pentru mine Are termenul de valabilitate dincolo de rai Şi nu mi-ai cerut condiţii de păstrare, m-ai rugat doar atât: handle with care Doamne , nu am ştiut ce spui şi am facut-o cioburi de atâtea ori.... | |
miercuri, 29 septembrie 2010
Fericirea are termen de garantie
primite de la o prietena buna, citite intr-o dimineata ploioasa de toamna...
Despre cangrene si sadism
Ce este cangrena? O putrezire a tesuturilor.
Vindecare? Amputarea, taierea.
Ce facem cand vorbim de o cangrena a sufletului? Cand stii ca renunti la o parte din tine, cand stii ca doare atat de tare incat iti vine sa urli, cand simti ca nu mai poti, cand sufletul moare cu fiecare minut ce trece, cand nu te mai gasesti si in marea aceea neagra de rau nu mai vezi scaparea. Atunci ce faci? Tai. Dar cum sa taiem raul de la radacina? Uneori intram intr-o stare de amorteala care e vecina cu moartea, amorteala ce ne tine cat de cat, aparent evident, pe o linie de plutire. Ne complacem in negreala din noi, in raul pe care il tinem in noi si spunem ca nu mai putem, ca nu mai avem ce face, ca nu mai avem putere si nu mai vedem de ce am mai lupta pentru a ne fi mai bine. Dezamagirile vin pe masura ce trece timpul, sufletul ne e din ce in ce mai negru, fiecare raza de soare pe care o intrevedem dispare la fel de rapid precum apare, nu mai suntem noi si uitam sa traim. Sufletul ne e in cangrena. Trebuie taiata partea aceea din el care il sufoca si nu-l lasa sa traiasca. Taiem bucati mici de frica ca vom ajunge sa scoatem tot, ca nu va mai ramane nimic. Si atunci inlocuim pansamentul acela infectat rau cu un altul, la fel de murdar. Si cangrena e tot acolo, e tot in noi si calea de scapare iar nu apare. Poate daca am taia tot ne va fi mai bine. Suntem sadici, ne complacem si refuzam sa taiem. Ne e frica ca, taind, ne descoperim atat de mult incat vom incepe sa sangeram iar si nu vom sti cu ce sa acoperim. Suntem atat de lasi cateodata incat taiem apoi acoperim rana cu bucata taiata si speram sa ne fie bine.
Suntem sadici pentru ca nu avem mila de noi. Suntem sadici pentru ca, desi stim ca nu ne face bine, continuam in aceeasi stare. Suntem sadici si ne facem rau singuri. Suntem de un sadism pur ce ar putea sa-l intreaca si pe Fernando Arrabal in Viva la muerte, Salo sau Sade.
Vindecare? Amputarea, taierea.
Ce facem cand vorbim de o cangrena a sufletului? Cand stii ca renunti la o parte din tine, cand stii ca doare atat de tare incat iti vine sa urli, cand simti ca nu mai poti, cand sufletul moare cu fiecare minut ce trece, cand nu te mai gasesti si in marea aceea neagra de rau nu mai vezi scaparea. Atunci ce faci? Tai. Dar cum sa taiem raul de la radacina? Uneori intram intr-o stare de amorteala care e vecina cu moartea, amorteala ce ne tine cat de cat, aparent evident, pe o linie de plutire. Ne complacem in negreala din noi, in raul pe care il tinem in noi si spunem ca nu mai putem, ca nu mai avem ce face, ca nu mai avem putere si nu mai vedem de ce am mai lupta pentru a ne fi mai bine. Dezamagirile vin pe masura ce trece timpul, sufletul ne e din ce in ce mai negru, fiecare raza de soare pe care o intrevedem dispare la fel de rapid precum apare, nu mai suntem noi si uitam sa traim. Sufletul ne e in cangrena. Trebuie taiata partea aceea din el care il sufoca si nu-l lasa sa traiasca. Taiem bucati mici de frica ca vom ajunge sa scoatem tot, ca nu va mai ramane nimic. Si atunci inlocuim pansamentul acela infectat rau cu un altul, la fel de murdar. Si cangrena e tot acolo, e tot in noi si calea de scapare iar nu apare. Poate daca am taia tot ne va fi mai bine. Suntem sadici, ne complacem si refuzam sa taiem. Ne e frica ca, taind, ne descoperim atat de mult incat vom incepe sa sangeram iar si nu vom sti cu ce sa acoperim. Suntem atat de lasi cateodata incat taiem apoi acoperim rana cu bucata taiata si speram sa ne fie bine.
Suntem sadici pentru ca nu avem mila de noi. Suntem sadici pentru ca, desi stim ca nu ne face bine, continuam in aceeasi stare. Suntem sadici si ne facem rau singuri. Suntem de un sadism pur ce ar putea sa-l intreaca si pe Fernando Arrabal in Viva la muerte, Salo sau Sade.
Vama Veche
...sau mirajul Mecca. Ce a fost Vama Veche si ce a ajuns se poate observa cu ochiul liber, chiar si de catre nostalgici. Ce a fost? Un taram al mirajului, al libertatii, al liberului arbitru, un taram in care nimeni nu te intreba ce faci, de ce faci, cu cine sau, mai ales, DE CE! A fost un taram al muzicii bune, al tigarilor imprumutate, al dormitului pe plaja, al rasaritului din mare... Ce-a ajuns? Sa va povestesc o experienta din aceasta vara.
Povestea, ca orice poveste, incepe cu "a fost o data o fetita neastamparata ce voia mortis sa plece, sa lase in urma tot si toate, sa evadeze, sa nu fie decat ea, volanul si soseaua. Soseaua trebuia sa se opreasca ACOLO, pe taramul fagaduintei, al libertatii, al oamenilor ce vin sa asculte muzica buna, sa rada, sa glumeasca, sa iubeasca, sa respecte din principiu pe cel de langa el."
Rationalii ce vor citi aceste randuri vor spune ca m-am drogat sau trebuie sa ajung la ospiciu, pe buna dreptate de altfel. Cum mi-as mai fi putut eu imagina asa ceva? Poate un 5% credit ca asa se va intampla. Dar sa continuam povestea despre oameni si vise.
Fetita se opri in Vama Veche, trecu nostalgica pe acorduri de Kurt Cobain , inspira aerul sarat si continua sa caute inima taramului fagaduit. Dupa o zi de munca, vama era ceea ce trebuia: relaxare, liniste, calm, mare, valuri, vand, sare, alge....S-a oprin in barca paraginita de la Ovidiu, cu un suc in brate, ascultand acelasi playlist din fiecare seara. Alti oameni, multi copii, foarte tineri, extrem de mici, ce nu cunosc cuvantul distractie sau l-au inteles gresit. Pentru ei distractie inseamna bautura pana nu mai stiu de ei si dormit pe plaja aproape in coma, urmata apoi o cautare febrila de copil cu aere de femeie care sa cedeze sub aburii altei sticle de votka. Un spectacol de multe ori grotesc, ce estompeaza cuplurile ce n-au uitat sa se tina de mana, sa se alinte si sa se tina in brate. Libertatea e prost inteleasa, aleg acum sa sparga sticle, sa vorbeasca urat, sa se bata, sa uite de ei. In toata aceasta forfota de copii cu aer de adulti, in toata aceasta nevinovata inconstienta puerila, fetita noastra a observat ceva destul de dubios. Nu era prima data cand vedea niste fete ciudate, obosite, suspecte, locale. Numai ca nici de data asta instinctele nu au inselat-o: oamenii furau de la amaratii beti morti de pe plaja. In fata ei au inceput un "joc" de-a imbranceala, un joc ce se voia asezonat cu o sticla de bere ce nu isi schimba prea mult nivelul, mai ales ca erau sase(6) astfel de indivizi. Din tot acest joc a iesit jefuirea ca la drumul mare a unui copil ce dormea langa ei. Partea ce-a mai trista e ca l-au buzunarit de doua ori, iar la final, cand nu au mai avut ce sa-i ia, au dat cu picioarele in el.
A cui o fi vina?? Raspunsul meu: al nostru, al tuturor ca nu facem nimic. Fetita noastra nu a facut nimic ca nu a fost lasata. A fost sfatuita sa nu se ridice, sa nu se bage, sa nu zica nimic pentru ca sunt sase barbati ce traiesc din asa ceva. Le ameninta libertatea, posibilitatea de a -si hrani faniliile, posibilitatea de a da spaga la politistii ce ii lasa sa-si desfasoare in bune conditii ocupatia de baza: hotia.
Si NU, nu s-a bagat nimeni. Nimeni nu a vazut, nimeni nu a intervenit, nimeni nu le-a zis nimic. La vara va fi un alt copil, mort de beat pentru ca el asa vede libertatea, ce va fi o victima. Victima propriei prostii, a inconstientei datorate varstei, a oamenilor din jur care nu vor actiona si abia la final va fi victima hotilor.
Povestea nu se opreste aici, din pacate. Fetita cu chibriturile a incercat sa faca totusi ceva. A revenit in vama peste 2 zile, a gasit un politist ce-si lua de mancare si i-a povestit. Raspunsul? ZERO! Victima trebuie sa faca plangere, nu se poate rezolva altfel, nu se baga pentru ca sunt putini, etc....scuze.
Daca nu faci nimic, lucrurile nu se schimba. Daca incerci sa faci, lucrurile nu se schimba. Vama veche e doar un caz, e doar un punct intr-o mare multime de astfel de elemente. Zilnic oamenii sunt jefuiti, zilnic cineva e batut undeva, zilnic ceva rau se intampla. Cuvantul OM nu-si mai are sensul, OAMENI nu mai exista, ne-am pierdut undeva pe drum. Raul se intampla, e real, e palpabil si NOI, cei ce ar trebui sa luam atitudine, cei de la care trebuie sa inceapa schimbarea, NOI suntem cei ce privim pasivi si nu facem nimic. Mai rau, privim in alta parte pentru ca ne e FRICA sa nu fim vazuti si pedepsiti. Oare chiar suntem o natie de hoti, curve, tigani si hoti?? Asta e tot ce-a mai ramas din noi? Oare chiar nu exista nici o posibilitate de a schimba lucrurile? Oare chiar nu putem sa ne miscam ca masa de oameni si sa creem un tot unitar care sa schimbe in bine viata asta? Chiar nu putem? Unde a ramas constiinta? Unde a ramas solidaritatea? Unde e vointa noastra de natie, de oameni responsabili? Suntem oare atat de delasatori si de indiferenti incat nimic nu mai conteaza?
Cineva imi spunea sa tac, sa nu spun nimic, sa nu fac valuri pentru ca atunci cand merge in Vama Veche, vrea sa nu se uite peste umar, sa nu priveasca cu teama doar pentru ca era cu mine atunci cand spiritul meu justitiar a simtit nevoia sa apeleze la cineva ce ar fi putut avea puterea sa schimbe ceva: politia. Oare cum poti sa te simti in siguranta atunci cand langa tine se intampla asa ceva??? Oare cum iti poti imagina ca ai putea sa nu fii tu viitoarea victima? Oare cum?
Optimism ca ne va fi mai bine? Nu, cu siguranta nu. Generatia de azi e lasa, generatia ce vine nu are ce sa mosteneasca, iar generatia de la care am fi putut invata ceva a crescut si s-a dezvoltat intr-un sistem prost, intr-un sistem in care nu aveai voie sa mergi mandru pe strada si sa privesti lumea in ochi. Cei ce-au facut-o au fost putini, prea putini sa conteze.
De la cine am mai putea invata noi acum sa fim OAMENI?
Povestea, ca orice poveste, incepe cu "a fost o data o fetita neastamparata ce voia mortis sa plece, sa lase in urma tot si toate, sa evadeze, sa nu fie decat ea, volanul si soseaua. Soseaua trebuia sa se opreasca ACOLO, pe taramul fagaduintei, al libertatii, al oamenilor ce vin sa asculte muzica buna, sa rada, sa glumeasca, sa iubeasca, sa respecte din principiu pe cel de langa el."
Rationalii ce vor citi aceste randuri vor spune ca m-am drogat sau trebuie sa ajung la ospiciu, pe buna dreptate de altfel. Cum mi-as mai fi putut eu imagina asa ceva? Poate un 5% credit ca asa se va intampla. Dar sa continuam povestea despre oameni si vise.
Fetita se opri in Vama Veche, trecu nostalgica pe acorduri de Kurt Cobain , inspira aerul sarat si continua sa caute inima taramului fagaduit. Dupa o zi de munca, vama era ceea ce trebuia: relaxare, liniste, calm, mare, valuri, vand, sare, alge....S-a oprin in barca paraginita de la Ovidiu, cu un suc in brate, ascultand acelasi playlist din fiecare seara. Alti oameni, multi copii, foarte tineri, extrem de mici, ce nu cunosc cuvantul distractie sau l-au inteles gresit. Pentru ei distractie inseamna bautura pana nu mai stiu de ei si dormit pe plaja aproape in coma, urmata apoi o cautare febrila de copil cu aere de femeie care sa cedeze sub aburii altei sticle de votka. Un spectacol de multe ori grotesc, ce estompeaza cuplurile ce n-au uitat sa se tina de mana, sa se alinte si sa se tina in brate. Libertatea e prost inteleasa, aleg acum sa sparga sticle, sa vorbeasca urat, sa se bata, sa uite de ei. In toata aceasta forfota de copii cu aer de adulti, in toata aceasta nevinovata inconstienta puerila, fetita noastra a observat ceva destul de dubios. Nu era prima data cand vedea niste fete ciudate, obosite, suspecte, locale. Numai ca nici de data asta instinctele nu au inselat-o: oamenii furau de la amaratii beti morti de pe plaja. In fata ei au inceput un "joc" de-a imbranceala, un joc ce se voia asezonat cu o sticla de bere ce nu isi schimba prea mult nivelul, mai ales ca erau sase(6) astfel de indivizi. Din tot acest joc a iesit jefuirea ca la drumul mare a unui copil ce dormea langa ei. Partea ce-a mai trista e ca l-au buzunarit de doua ori, iar la final, cand nu au mai avut ce sa-i ia, au dat cu picioarele in el.
A cui o fi vina?? Raspunsul meu: al nostru, al tuturor ca nu facem nimic. Fetita noastra nu a facut nimic ca nu a fost lasata. A fost sfatuita sa nu se ridice, sa nu se bage, sa nu zica nimic pentru ca sunt sase barbati ce traiesc din asa ceva. Le ameninta libertatea, posibilitatea de a -si hrani faniliile, posibilitatea de a da spaga la politistii ce ii lasa sa-si desfasoare in bune conditii ocupatia de baza: hotia.
Si NU, nu s-a bagat nimeni. Nimeni nu a vazut, nimeni nu a intervenit, nimeni nu le-a zis nimic. La vara va fi un alt copil, mort de beat pentru ca el asa vede libertatea, ce va fi o victima. Victima propriei prostii, a inconstientei datorate varstei, a oamenilor din jur care nu vor actiona si abia la final va fi victima hotilor.
Povestea nu se opreste aici, din pacate. Fetita cu chibriturile a incercat sa faca totusi ceva. A revenit in vama peste 2 zile, a gasit un politist ce-si lua de mancare si i-a povestit. Raspunsul? ZERO! Victima trebuie sa faca plangere, nu se poate rezolva altfel, nu se baga pentru ca sunt putini, etc....scuze.
Daca nu faci nimic, lucrurile nu se schimba. Daca incerci sa faci, lucrurile nu se schimba. Vama veche e doar un caz, e doar un punct intr-o mare multime de astfel de elemente. Zilnic oamenii sunt jefuiti, zilnic cineva e batut undeva, zilnic ceva rau se intampla. Cuvantul OM nu-si mai are sensul, OAMENI nu mai exista, ne-am pierdut undeva pe drum. Raul se intampla, e real, e palpabil si NOI, cei ce ar trebui sa luam atitudine, cei de la care trebuie sa inceapa schimbarea, NOI suntem cei ce privim pasivi si nu facem nimic. Mai rau, privim in alta parte pentru ca ne e FRICA sa nu fim vazuti si pedepsiti. Oare chiar suntem o natie de hoti, curve, tigani si hoti?? Asta e tot ce-a mai ramas din noi? Oare chiar nu exista nici o posibilitate de a schimba lucrurile? Oare chiar nu putem sa ne miscam ca masa de oameni si sa creem un tot unitar care sa schimbe in bine viata asta? Chiar nu putem? Unde a ramas constiinta? Unde a ramas solidaritatea? Unde e vointa noastra de natie, de oameni responsabili? Suntem oare atat de delasatori si de indiferenti incat nimic nu mai conteaza?
Cineva imi spunea sa tac, sa nu spun nimic, sa nu fac valuri pentru ca atunci cand merge in Vama Veche, vrea sa nu se uite peste umar, sa nu priveasca cu teama doar pentru ca era cu mine atunci cand spiritul meu justitiar a simtit nevoia sa apeleze la cineva ce ar fi putut avea puterea sa schimbe ceva: politia. Oare cum poti sa te simti in siguranta atunci cand langa tine se intampla asa ceva??? Oare cum iti poti imagina ca ai putea sa nu fii tu viitoarea victima? Oare cum?
Optimism ca ne va fi mai bine? Nu, cu siguranta nu. Generatia de azi e lasa, generatia ce vine nu are ce sa mosteneasca, iar generatia de la care am fi putut invata ceva a crescut si s-a dezvoltat intr-un sistem prost, intr-un sistem in care nu aveai voie sa mergi mandru pe strada si sa privesti lumea in ochi. Cei ce-au facut-o au fost putini, prea putini sa conteze.
De la cine am mai putea invata noi acum sa fim OAMENI?
Oameni si oameni
De ce despre oameni si nu numai? pentru ca omul, din pacate este una dintre fiintele de pe aceasta planeta ce nu are nici o logica. Ne chinuim sa ne conducem dupa ratiune, sa alegem ce e bine, sa facem ce trebuie. Tragem ca niste vite de la 8 la 5 si uneori mai avem un job sau chiar doua, muncim, ne oferim pe tava unuia sau altuia, oferim tineretea, pofta noastra de viata, neuronii nostri, viata noastra pentru niste bani care niciodata nu vor fi suficienti. Si aici intervine intrebarea: daca incercam sa ne conducem dupa ratiune, unde e logica acestui sacrificiu? Pentru patru pereti? Pentru o viata mai buna? De fapt ce inseamna o viata mai buna? Cineva spunea ca o viata implinita e cea care, atunci cand ajungi la capatul ei, ti-a oferit satisfactii si ai avut ce povesti nepotilor. Noi ce vom povesti? Cum arata biroul nostru fara ferestre, cu lemn scorojit si scaun de pe care ai cazut? Despre cosul de gunoi plin de hartii, despre dosarele din spatele nostru, sedintele interminabile si prostia acuta a celor din jur? Ce e o viata implinita, cum ar trebui sa arate? Poate pe un varf de munte, fara internet, fara telefon mobil, fara apa calda sau lumina. Poate cei ce traiau acum cateva sute de ani erau mai fericiti. Poate...dar cum sa ne imaginam viata fara dentist, fara telefonul care suna in miez de noapte cu probleme de serviciu...oare cum ar fi?
Despre oameni....cum am fi noi, oamenii, daca deciziile pe care le-am lua ar fi legate numai de suflet? Sa alegem perna care ne place pentru ca seara ea ne va fi tovaras, nu dupa cerintele cromatice ale camerei, sa alegem tigaia aia ca e rosie pentru ca ne place, sa alegem meseria care ne place, sa alegem femeia sau barbatul langa care suntem cu adevarat impacati, fericiti si multumiti, sa alegem.... Unde a disparut liberul arbitru? Unde e?? De ce toate alegerile le facem in functie de cei din jur si nu de noi? De ce? Poate ca raspunsul clasic e ca traim intr-o comunitate, nu singuri pe varf de munte....din pacate nu exista suficiente varfuri pe care sa ne refugiem si din pacate omul este o fiinta sociala.
Despre oameni....cum am fi noi, oamenii, daca deciziile pe care le-am lua ar fi legate numai de suflet? Sa alegem perna care ne place pentru ca seara ea ne va fi tovaras, nu dupa cerintele cromatice ale camerei, sa alegem tigaia aia ca e rosie pentru ca ne place, sa alegem meseria care ne place, sa alegem femeia sau barbatul langa care suntem cu adevarat impacati, fericiti si multumiti, sa alegem.... Unde a disparut liberul arbitru? Unde e?? De ce toate alegerile le facem in functie de cei din jur si nu de noi? De ce? Poate ca raspunsul clasic e ca traim intr-o comunitate, nu singuri pe varf de munte....din pacate nu exista suficiente varfuri pe care sa ne refugiem si din pacate omul este o fiinta sociala.
despre DOR
DOR...cuvantul latinesc care l-a adus pana la noi, "dolus", venea de la "dolere", care inseamna "a durea"...
DOR MARUNT...cred ca au vrut sa-i spuna dor de alint, dar n-au stiut daca sa recunoasca ca ti se face dor de un om pe care il iubesti si la 5 minute dupa ce a iesit pe usa.
DOR NAPRASNIC...are o culoare vie, iti scoate ochii, uneori si SUFLETUL, caruia ii plac mai mult nuantele calde.
DOR DUREROS...cand ce astepti nu mai vine si stii bine asta, dar pastrezi dorul, caci nu ai mereu cu ce sa-l inlocuiesti...:(
DOR MINCINOS...cand nu era sentiment, ci obisnuinta.Tabiet.Tic.
DOR FIZIC...cand creierul iti da comezi bezmetice si faci orice pentru o senzatie care sa aduca a...DOI...
DOR de cineva pe care abia l-ai cunoscut si despre care nu stii mai nimic...de cele mai multe ori se cheama indragostire...Alteori e hora hormonala...
Sa nu confunzi pofta cu DORUL. Pofta e doar un instinct, te va amagi. DORUL iti va raspunde la cele mai frumoase intrebari despre tine...
DOR NECUNOSCUT...cand nu stii exact de ce ti-e rau langa jumatatea ta.Ti-e dor de tine, cel mai probabil...
DOR DE COPILUL TAU...dorul sfant de MAMA...e cel mai pur strat care ramane din grija, dupa ce te-ai resemnat ca esti totusi, in alta parte...:(
Cand nu ti-e DOR de nimeni, esti prea tanar ca sa-ti dai seama...
Cand MEREU TI-E DOR DE CINEVA, esti un om plecat departe, care si-a lasat sufletul de unde a plecat...:(
DOR DE IUBIREA VIETII TALE--E CULMEA DORULUI. Intreaba-ti sufletul. Iti va spune, probabil, ca atunci te-a cunoscut cu adevarat...
CAND NU STII CE SIMTI, CAND NU STII DE CE ESTI AGITAT, NERVOS, CU CAPU-N NORI SI CU GANDURILE VRAISTE, NU DA VINA PE TINE...RECUNOASTE CA TI-E DOR SI UITA-TE SPRE FIINTA CARE CARE TE-A RAVASIT. DU-TE PANA LA EA SI VEI DA DE TINE, INTREG !!!
DORUL are niste corzi ca de violoncel, iti va spune pe tonurile cele mai grave si mai tandre cat de mult iubesti. Cateodata corzile se rup, una cate una. Nu incerca sa le innozi, va suna atat de fals...
Nu incerca sa-ti povestesti DORUL...Spune-i doar omului de care ti-e dor, in toate felurile. Orice alta persoana nu va rezona la dorul tau...
DORUL nu este o boala. Nu ai nevoie de vindecare, ci de revedere, de regasire, de reintregire.Dorul nu fumeaza, nu bea, nu ia droguri si nu se duce la curve. Daca vrei sa te intelegi cu dorul tau, fa ce-ti spune el...
De DOR, faci o gramada de lucruri nefiresti. Printre ele se numara si cele mai frumoase amintiri ale omului de care ti-e dor...
DORUL e rezumatul perfect a ceea ce conteaza cu adevarat in viata ta...
DORUL moare...cand esti fericit, cand fiinta care a declansat dorul ti-e din nou in brate...
DOR MARUNT...cred ca au vrut sa-i spuna dor de alint, dar n-au stiut daca sa recunoasca ca ti se face dor de un om pe care il iubesti si la 5 minute dupa ce a iesit pe usa.
DOR NAPRASNIC...are o culoare vie, iti scoate ochii, uneori si SUFLETUL, caruia ii plac mai mult nuantele calde.
DOR DUREROS...cand ce astepti nu mai vine si stii bine asta, dar pastrezi dorul, caci nu ai mereu cu ce sa-l inlocuiesti...:(
DOR MINCINOS...cand nu era sentiment, ci obisnuinta.Tabiet.Tic.
DOR FIZIC...cand creierul iti da comezi bezmetice si faci orice pentru o senzatie care sa aduca a...DOI...
DOR de cineva pe care abia l-ai cunoscut si despre care nu stii mai nimic...de cele mai multe ori se cheama indragostire...Alteori e hora hormonala...
Sa nu confunzi pofta cu DORUL. Pofta e doar un instinct, te va amagi. DORUL iti va raspunde la cele mai frumoase intrebari despre tine...
DOR NECUNOSCUT...cand nu stii exact de ce ti-e rau langa jumatatea ta.Ti-e dor de tine, cel mai probabil...
DOR DE COPILUL TAU...dorul sfant de MAMA...e cel mai pur strat care ramane din grija, dupa ce te-ai resemnat ca esti totusi, in alta parte...:(
Cand nu ti-e DOR de nimeni, esti prea tanar ca sa-ti dai seama...
Cand MEREU TI-E DOR DE CINEVA, esti un om plecat departe, care si-a lasat sufletul de unde a plecat...:(
DOR DE IUBIREA VIETII TALE--E CULMEA DORULUI. Intreaba-ti sufletul. Iti va spune, probabil, ca atunci te-a cunoscut cu adevarat...
CAND NU STII CE SIMTI, CAND NU STII DE CE ESTI AGITAT, NERVOS, CU CAPU-N NORI SI CU GANDURILE VRAISTE, NU DA VINA PE TINE...RECUNOASTE CA TI-E DOR SI UITA-TE SPRE FIINTA CARE CARE TE-A RAVASIT. DU-TE PANA LA EA SI VEI DA DE TINE, INTREG !!!
DORUL are niste corzi ca de violoncel, iti va spune pe tonurile cele mai grave si mai tandre cat de mult iubesti. Cateodata corzile se rup, una cate una. Nu incerca sa le innozi, va suna atat de fals...
Nu incerca sa-ti povestesti DORUL...Spune-i doar omului de care ti-e dor, in toate felurile. Orice alta persoana nu va rezona la dorul tau...
DORUL nu este o boala. Nu ai nevoie de vindecare, ci de revedere, de regasire, de reintregire.Dorul nu fumeaza, nu bea, nu ia droguri si nu se duce la curve. Daca vrei sa te intelegi cu dorul tau, fa ce-ti spune el...
De DOR, faci o gramada de lucruri nefiresti. Printre ele se numara si cele mai frumoase amintiri ale omului de care ti-e dor...
DORUL e rezumatul perfect a ceea ce conteaza cu adevarat in viata ta...
DORUL moare...cand esti fericit, cand fiinta care a declansat dorul ti-e din nou in brate...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)