Ce inseamna "noi" de fapt? Noi oamenii...o referire ce generalizeaza specia umana sau macar ce-a mai ramas din ea.
Dar noi, in viziunea unui cuplu inseamna altceva. Individul nu mai e individ, fiinta gandeste in doi, simte in doi, se manifesta in doi, in "noi", in acea sfera ce contopeste ce e mai frumos in doi oameni. Noi inseamna aici mai mult decat ar putea sa spuna 1000 de cuvinte, inseamna doi, inseamna deja nasterea unei fiinte androgine. Androginul ca si idee ce reprezenta armonia sufletului înaintea încarnării sau a nașterii și organismul asexual după moartea fizică. Noi depaste materialul si intra in spiritual. In noi, nici una dintre parti nu-si raneste jumatatea. Gandul oricarei actiuni este trecuta prin filtrul de "noi", armonia este totala, completa si indestructibila.
Androgin, noi doi...e tarziu, bat campii cu gratie (sper) si ma gandesc la ce inseamna noi in zilele noastre. S-a transformat in "suntem impreuna", iesim amandoi, actiuni se desfasoara in doi, dar gandurile sunt separate, simtirea la fel de foarte multe ori. Noi in conceptul de azi este o scuza pentru o relatie pasagera. Incercam un noi cu care stim de la inceput ca nu suntem confortabili, un noi ce nu are nici un suport trainic. Uneori ne dorim un "noi" si alergam dupa himere. Luam un nenorocit de molid, ii punem globuri, il urcam pe un piedestal si avem impresia ca avem un falnic brad ce va dainui o vesnicie: visam la "noi". Mai avem noi puterea sa diferentiem un noi inventat de unul real atunci cand ne dorim ceva cu atata ardoare? Da, reusim sa vedem molidul dar uneori tarziu, uneori ignoram si trecem mai departe cu iluzia unui "noi" inchipuit. Cine n-a vazut "What dreams may come" s-o faca. Va intelege conceptul de noi, de noi doi amandoi. Himera nu mai e himera, e real, e ceea ce mi-as dori sa se intample in fiecare din noi. Poate asa am deveni mai buni, mai calmi si mai intelegatori. "Noi" transforma, preschimba apa in vin, fierul in aur, negru in lumina, raul in bine. Ni se adauga o noua forta vie ce ne transforma, crestem, evoluam. Asta ar inseamna "noi": armonia cu noi insine si armonia cu restul. Noi doi ar putea fi sfera ce inglobeaza evolutia noastra.
vineri, 8 octombrie 2010
marți, 5 octombrie 2010
Femeia independenta
Uneori sa fii independeta e tare dureros. Femeia independenta e obisnuita sa munceasca cot la cot cu un barbat pana la miezul noptii, sa gandeasca, sa uite cateodata ca nu ea trebuie sa puna mana pe ciocan sa bata un cui, sa-si care singura sacosele cu ce-a cumparat, indiferent cat de grele sunt, ea e stalpul casei, ea hotaraste si are drept "de viata si de moarte" asupra a tot ce tine de ea. Ea alege, ea spune da sau nu, ea nu depinde de nimeni, numai de ea. Nu spera, nimeni oricum nu va putea sa faca ceva mai bine decat ea si oricum va verifica daca totul e asa cum trebuie atunci cand face altcineva ceva.
Cum ajunge o femeie sa fie asa, nu stiu. Poate in multi ani de dezamagiri, de cuie batute singura, de sacose carate, de bani dramuiti. de lipsa acuta de ajutor din partea masculului ce are numai pretentii ca e barbat. Ce se intampla insa cand intalneste pe cineva care chiar vrea sa ajute si o face dezinteresat? De regula intra in panica :) Da, intra in panica. Simte ca pierde controlul putin cate putin, echilibrul ala construit in ani de zile, bazat pe lipsa de incredere, incepe sa se clatine si da, intervine panica. "Cand eu ma clatin, cata incredere pot sa am ca el va fi acolo sa ma sustina?" Asta este o intrebare la care nici una din tipele alea destepte si independente nu pot sa dea un raspuns. Femeia ce gandeste va avea mintea plina de ganduri ce nu o vor lasa in pace: daca ceea ce spune de fapt nu e adevarat, daca e doar un soi de masca afisata si atunci cand va cadea va fi dezamagita din nou, daca de fapt tot ce se doreste este o cucerire, daca....Sunt atat de multi de daca, atata frica, atata reticenta, incat creierul pare sa paralizeze in momentele alea. Gandeste defensiv, gandeste ca ultimul lucru pe care si-l doreste este sa sufere iar, gandeste ca o minune nu poate tine decat 3 zile, ca el nu va fi capabil sa-i ofere acea protectie de care ea are nevoie pentru a se deschide lui si atunci incepe sa faca prostii: vorbeste aiurea, verifica lucruri ce nu au nevoie a fi confirmate, face lucrurile in asa fel incat el sa simta ca nu are nevoie de cineva, etc...De ce le face? Un simplu si primitiv mecanism de aparare probabil si nimic mai mult. Cand incepe sa reactioneze asa poate isi doreste sa acorde o sansa acelui om, simte ceva, si-ar dori mai mult dar ii e teama.
Teama ucide mintea - cat de adevarat; dar ucide si sufletul. Ingheata undeva intr-un colt, speriat ca poate cineva va veni cu atata caldura incat sa nu-i mai fie teama si sa iasa din barlog, ca acea caldura va ramane si nu va fugi speriata de raceala momentului. Deschiderea pe care o face in fata caldurii e treptata, aproape imperceptibila pentru cel de langa ea. Faptul ca sta langa ea este un prim pas, urias. Pas pe care el, masculul poate nu-l vede si i se pare normal. Pas gigantic e si faptul ca a impartit ceva cu el, ceva ce ii apartine. Cati vad in asta un pas? Poate nici unul. Pentru femeia aia independenta, desteapta, spirituala, faptul ca-si imparte timpul cu un el e extraordinar. Timpul e bunul ei cel mai de pret. Oare cati vad in asta un pas spre apropiere? Oare cati vad in faptul ca a intins o mana un gest gigantic? De cele mai multe ori sunt gesturi normale, fara valoare sau cu prea putina importanta: a pus capul pe mana mea. Dar cati stiu oare ca e un gest ce inseamna ca si pentru 5 minute, femeia a lasat deoparte lumea ei si a intrat in lumea lui? Pentru cateva momente EA, femeia care nu are nevoie de un barbat, vine, se deschide si poate ca are nevoie de-o mangaiere, de-un cuvant, un gest, un zambet, orice care sa-i spuna ca e ok, poate sa aiba incredere. Increderea la ea vine treptat, pas cu pas, pas de furnica, se cladeste greu si dispare rapid in momentul in care el greseste. Greseala nu se iarta prea usor pentru ca atunci ar risca sa fie ranita, sa-i fie clatinat universul din temelii si asemenea dezechilibre nu pot fi acceptate. Frumos e atunci cand el ii castiga increderea, cand ea poate sa il roage sa faca ceva si sa fie impacata cu rezultatul, dar mai ales cu cerinta.
Femeia independenta este extraordinar de puternica, este acea fiinta ce se poate lua la intrecere cu oricine si are sanse enorme sa castige, este cea care infrunta intr-un mod aparte viata de zi cu zi, este cea ce in aparenta ii este suficienta ei. Orice perturbatie venita din exterior este trata cu indiferenta, poate uneori curiozitate, interes uneori, dar atat. Fara implicare, fara suflet irosit, asezonat cu ironie, sarcasm si autoironie.
In general, barbatul pentru ea este imatur, infantil si nestatornic. In general barbatii raman langa femeile care au nevoie de ei si o si arata. Femeia independenta are nevoie de barbat, dar numai de acela ce stie s-o aprecieze si sa-i fie aproape, s-o sustina, s-o asculte, s-o inteleaga atunci cand ii e greu. Barbatul care ramane trebuie s-o iubeasca, mai presus de orice Barbatii adevarati raman langa femei pentru ceea ce sunt ele, nu pentru satisfacerea unor nevoi si impulsuri ce tin numai de tipologia masculina.
Cu ocazia asta voi raspunde la intrebarea cuiva apropiat: ce este barbatul pentru mine? Barbatul este cel ce intelege modul meu de a fi, il accepta si ma iubeste pentru ceea ce sunt. Sentimentul de siguranta langa el este atat de mare, incat stiu ca nimic nu mi se poate intampla atata vreme cat el este acolo si eu pot fi eu in continuare.
Cum ajunge o femeie sa fie asa, nu stiu. Poate in multi ani de dezamagiri, de cuie batute singura, de sacose carate, de bani dramuiti. de lipsa acuta de ajutor din partea masculului ce are numai pretentii ca e barbat. Ce se intampla insa cand intalneste pe cineva care chiar vrea sa ajute si o face dezinteresat? De regula intra in panica :) Da, intra in panica. Simte ca pierde controlul putin cate putin, echilibrul ala construit in ani de zile, bazat pe lipsa de incredere, incepe sa se clatine si da, intervine panica. "Cand eu ma clatin, cata incredere pot sa am ca el va fi acolo sa ma sustina?" Asta este o intrebare la care nici una din tipele alea destepte si independente nu pot sa dea un raspuns. Femeia ce gandeste va avea mintea plina de ganduri ce nu o vor lasa in pace: daca ceea ce spune de fapt nu e adevarat, daca e doar un soi de masca afisata si atunci cand va cadea va fi dezamagita din nou, daca de fapt tot ce se doreste este o cucerire, daca....Sunt atat de multi de daca, atata frica, atata reticenta, incat creierul pare sa paralizeze in momentele alea. Gandeste defensiv, gandeste ca ultimul lucru pe care si-l doreste este sa sufere iar, gandeste ca o minune nu poate tine decat 3 zile, ca el nu va fi capabil sa-i ofere acea protectie de care ea are nevoie pentru a se deschide lui si atunci incepe sa faca prostii: vorbeste aiurea, verifica lucruri ce nu au nevoie a fi confirmate, face lucrurile in asa fel incat el sa simta ca nu are nevoie de cineva, etc...De ce le face? Un simplu si primitiv mecanism de aparare probabil si nimic mai mult. Cand incepe sa reactioneze asa poate isi doreste sa acorde o sansa acelui om, simte ceva, si-ar dori mai mult dar ii e teama.
Teama ucide mintea - cat de adevarat; dar ucide si sufletul. Ingheata undeva intr-un colt, speriat ca poate cineva va veni cu atata caldura incat sa nu-i mai fie teama si sa iasa din barlog, ca acea caldura va ramane si nu va fugi speriata de raceala momentului. Deschiderea pe care o face in fata caldurii e treptata, aproape imperceptibila pentru cel de langa ea. Faptul ca sta langa ea este un prim pas, urias. Pas pe care el, masculul poate nu-l vede si i se pare normal. Pas gigantic e si faptul ca a impartit ceva cu el, ceva ce ii apartine. Cati vad in asta un pas? Poate nici unul. Pentru femeia aia independenta, desteapta, spirituala, faptul ca-si imparte timpul cu un el e extraordinar. Timpul e bunul ei cel mai de pret. Oare cati vad in asta un pas spre apropiere? Oare cati vad in faptul ca a intins o mana un gest gigantic? De cele mai multe ori sunt gesturi normale, fara valoare sau cu prea putina importanta: a pus capul pe mana mea. Dar cati stiu oare ca e un gest ce inseamna ca si pentru 5 minute, femeia a lasat deoparte lumea ei si a intrat in lumea lui? Pentru cateva momente EA, femeia care nu are nevoie de un barbat, vine, se deschide si poate ca are nevoie de-o mangaiere, de-un cuvant, un gest, un zambet, orice care sa-i spuna ca e ok, poate sa aiba incredere. Increderea la ea vine treptat, pas cu pas, pas de furnica, se cladeste greu si dispare rapid in momentul in care el greseste. Greseala nu se iarta prea usor pentru ca atunci ar risca sa fie ranita, sa-i fie clatinat universul din temelii si asemenea dezechilibre nu pot fi acceptate. Frumos e atunci cand el ii castiga increderea, cand ea poate sa il roage sa faca ceva si sa fie impacata cu rezultatul, dar mai ales cu cerinta.
Femeia independenta este extraordinar de puternica, este acea fiinta ce se poate lua la intrecere cu oricine si are sanse enorme sa castige, este cea care infrunta intr-un mod aparte viata de zi cu zi, este cea ce in aparenta ii este suficienta ei. Orice perturbatie venita din exterior este trata cu indiferenta, poate uneori curiozitate, interes uneori, dar atat. Fara implicare, fara suflet irosit, asezonat cu ironie, sarcasm si autoironie.
In general, barbatul pentru ea este imatur, infantil si nestatornic. In general barbatii raman langa femeile care au nevoie de ei si o si arata. Femeia independenta are nevoie de barbat, dar numai de acela ce stie s-o aprecieze si sa-i fie aproape, s-o sustina, s-o asculte, s-o inteleaga atunci cand ii e greu. Barbatul care ramane trebuie s-o iubeasca, mai presus de orice Barbatii adevarati raman langa femei pentru ceea ce sunt ele, nu pentru satisfacerea unor nevoi si impulsuri ce tin numai de tipologia masculina.
Cu ocazia asta voi raspunde la intrebarea cuiva apropiat: ce este barbatul pentru mine? Barbatul este cel ce intelege modul meu de a fi, il accepta si ma iubeste pentru ceea ce sunt. Sentimentul de siguranta langa el este atat de mare, incat stiu ca nimic nu mi se poate intampla atata vreme cat el este acolo si eu pot fi eu in continuare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)