Dan Puric - INVIDIA

Invidia
    Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

   Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
    Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.
    Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel.
     Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan.
    Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.
    In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III.
    A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth.
    O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.
    L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale.
    L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.
       Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei.
    Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,Berdiaev.
    Lupta era stransa, dar echilibrata.
    In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA.
    Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.
    Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie.
    Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.
    Si atunci ne-a cuprins invidia...
    Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?
     * Dan Puric *

Iertare

Ar fi trebuit in aceste zile sa ma gandesc la oameni care m-au iertat, carora le-am gresit, oameni pe care i-am iertat, sa constientizez ceea ce am simtit si sa incerc sa-mi iert mie greselile. Cum ar putea sa ma ierte cineva cand nu ma pot ierta eu? Gresim, cica e omeneste si cica ar trebui sa putem sa ne si iertam pentru a putea sa ne bucuram de viata pe care o avem, singura de altfel. Cum sa te ierti cand stii ca in urma ta au fost suflete care nu au avut nici o vina si pe care le-ai ucis, suflete care asteptau poate ceva de la tine si tu te-ai intors cu spatele si ai plecat. Cum sa te ierti tu pe tine insuti, chiar daca societatea te-ar ierta sau ar trata "crima" ta fara vreo importanta. Lumea noastra e numai a noastra, chiar daca e virtuala. Cea reala suntem nevoiti s-o impartim cu ceilalti, sa tinem cont de circumstante, de cei din jurul nostru si de opinia lor, sa recunoastem ca suntem influentati si ne lasam influentati. Cateodata profitam de ceilalti pentru a avea un tap ispasitor, pentru a nu ne recunoaste propria vina si pentru a ne fi mai usor. Asa ca fugim...fugim de realitate, fugim intr-o lume paralela in care poate e totul frumos si nu intelegem ce e cu lumea din jur cu care nu mai reusim sa ramanem in contact. Varianta a doua e cea in care ignoram lumea reala si intreaga vina e la noi, ne punem o cocoasa si o caram dupa noi, refuzam sa o impartim si celorlalti responsabili si ne invinovatim singuri. Nici una dintre variante nu e cea castigatoare. Din pacate nu traim pe acea insula pustie ca sa fim singuri cu noi si deciziile noastre...deciziile sunt in egala masura ale celor implicati, chiar si prin neimplicare.