Iertare

Ar fi trebuit in aceste zile sa ma gandesc la oameni care m-au iertat, carora le-am gresit, oameni pe care i-am iertat, sa constientizez ceea ce am simtit si sa incerc sa-mi iert mie greselile. Cum ar putea sa ma ierte cineva cand nu ma pot ierta eu? Gresim, cica e omeneste si cica ar trebui sa putem sa ne si iertam pentru a putea sa ne bucuram de viata pe care o avem, singura de altfel. Cum sa te ierti cand stii ca in urma ta au fost suflete care nu au avut nici o vina si pe care le-ai ucis, suflete care asteptau poate ceva de la tine si tu te-ai intors cu spatele si ai plecat. Cum sa te ierti tu pe tine insuti, chiar daca societatea te-ar ierta sau ar trata "crima" ta fara vreo importanta. Lumea noastra e numai a noastra, chiar daca e virtuala. Cea reala suntem nevoiti s-o impartim cu ceilalti, sa tinem cont de circumstante, de cei din jurul nostru si de opinia lor, sa recunoastem ca suntem influentati si ne lasam influentati. Cateodata profitam de ceilalti pentru a avea un tap ispasitor, pentru a nu ne recunoaste propria vina si pentru a ne fi mai usor. Asa ca fugim...fugim de realitate, fugim intr-o lume paralela in care poate e totul frumos si nu intelegem ce e cu lumea din jur cu care nu mai reusim sa ramanem in contact. Varianta a doua e cea in care ignoram lumea reala si intreaga vina e la noi, ne punem o cocoasa si o caram dupa noi, refuzam sa o impartim si celorlalti responsabili si ne invinovatim singuri. Nici una dintre variante nu e cea castigatoare. Din pacate nu traim pe acea insula pustie ca sa fim singuri cu noi si deciziile noastre...deciziile sunt in egala masura ale celor implicati, chiar si prin neimplicare.